Salutare tuturor!
Intâlnirea tinerilor creştini din Europa, organizată iarna aceasta de către comunitatea Taizé (www.taize.fr/ro) , are loc în oraşul olandez Rotterdem.
Programul propus este următorul:
- 25 decembrie 2010, ora 18: plecare din Sibiu, sala Thalia. Cei care doresc să se alăture grupului pot alege ca oraş de îmbarcare Deva sau Arad.
- 26 decembrie 2010, ora 10: sosire la Praga, timp liber pentru a vizita oraşul (10 ore)
- 27 decembrie 2010: sosire Berlin, timp liber pentru a vizita oraşul (10 ore)
- 28 decembrie 2010: sosire Rotterdam. Fiecare participant va primi un program al întâlnirii, un abonament pe mijloacele de transport, tichete de masă şi o hartă. După ce vom fi primiţi de către biserica gazdă, participanţii vor fi trimişi în familiile unde vor locui.
- 29, 30 decembrie 2010: micul dejun va fi servit de către familia gazdă. Ora 8.30 : rugăciunea de dimineaţă în bisericile gazdă, urmată de întâlniri în grupuri mici şi de vizite la oamenii implicaţi pe plan local. Ora 12.00: prânzul** la Ahoy (http://en.wikipedia.org/wiki/Ahoy_Rotterdam). Ora 17.30 : cina la Ahoy. Între mesele de prânz şi cină, puteţi participa la atelierele MTP sau din alte locaţii.
- 31 decembrie 2010: acelaşi program ca şi în 29 şi 30 decembrie, cu completarea: 19:00 – masa festivă cu familiile gazdă, ora 23.00 : rugăciune pentru pace în bisericile locale, urmată de un ”Festival al naţiunilor” – în care tinerii din fiecare ţară vor prezenta un program artistic specific (cântece, dansuri, jocuri,…). Se vor servi sanvisuri, prajituri, sucuri.
- 1 ianuarie 2011, ora 11: rugăciune comună în parohii; ora 15 plecarea din Rotterdam; ora 17: sosire la Brugges, vizitarea oraşului (5 ore)
- 2 ianuarie 2011, ora 8: sosire la Londra, vizitarea oraşului (12 ore)
- 3 ianuarie 2011, ora 9: sosire la Nurnberg, vizitarea oraşului (9 ore)
- 4 ianuarie, dimineaţa: sosire în ţară.
Preţul este 250 euro pentru tinerii între 16 şi 35 de ani, si 270 euro pentru adulţii între 35 şi 45 ani. Preţul include transportul (inclusiv taxele de drum), cazare 4 nopţi la familii în Rotterdam, prânzul şi cina la Ahoy conform programului, tichet de transport pentru toate direcţiile în Rotterdam. Asigurarea medicală de călătorie NU este inclusă, ea intrând în responsabilitatea fiecăruia.
In speranţa că v-am făcut suficient de curioşi pentru a participa la acest pelerinaj, aşteptăm întrebări din partea voastră şi, de ce nu, alăturarea la grup.
Cu drag,
Din partea echipei de organizare
Ileana Zepa (tel. 0749.66.86.16 si 0722.33.22.92 şi email yle.bratu@yahoo.com)